Deşi nu am apucat să împărtăşesc asta cu voi ieri, vă voi propune azi două clipuri: unul în care un coleg de facultate, e vorba de Mihai, ne arată ce ştie cu chitara, celălalt, care este şi vecinul meu ( şi care m-a “deranjat” în sesiune), care s-a băgat pe muzica electronică…
Aici a fost Mihai
Aici a fost Remus a.k.a. DJ Keno
În urmă cu 2 ani, după o sesiune foarte solicitantă şi cu multe idei, vream să le împărtăşesc şi cu cei apropiaţi. M-am întors puţin în trecut să îmi aduc aminte de perioada cu pricina, însă mi-a fost ruşine după felul cum împărtăşeam cu voi ceea ce mă durea sau ceea ce mi se părea ieşit din comun, aberant, aiurea. Am spus că mi-a fost ruşine datorită limbajului şi a exprimării mele de la început, am avut probleme chiar şi de dicţie. Acuma după 2 ani chiar dacă nu scriu constant sper ca aceste greşeli să nu mai apară.
Au trecut 2 ani de când am început să activez şi eu prin lumea asta a blogului, am primit critici dar am fost şi apreciat. Acum vrea să vă mulţumesc tuturor care m-aţi vizitat, criticat sau apreciat!
Nu am cel mai tare blog şi nici nu vreau să îl am… cert e că am modele de bloggeri cum ar fi: Florin Puşcaş, Dan Moldovan sau Marina Vlad.
Realizări: – am câştigat o carte pe bookblog,
- am făcut şi două concursuri, premiile fiind două cărţi, am avut un singur câştigător la ambele concursuri,
- am promvat şi voi promova în continuare lupta pentru Salvarea Roşiei Montane,
- susţin proiectul Umbrela verde.
Cartea 157 de trepte spre iad sau Salvaţi-mă la Roşia Montană scrisă de Alexandru Vakulovski a fost lansată în premieră la FânFest 2010, ediţia a V-a şi mai exact în 13 august 2010 la Roşia Montană…
Alexandru Vakulovski este un poet şi prozator român care nu demult şi-a luat cetăţenia română, însă cei sus puşi nu i-au dat actele necesare până azi. S-a născut la 9 aprilie 1978 în Antoneşti/Suvorov (astăzi Ştefan Vodă) în fosta URSS (în Republica Moldova). Alexandru Vakulovski este considerat unul dintre cei mai „scandaloşi” tineri scriitori români. Se face cunoscut mai ales prin opera dură, cu limbaj licenţios, prin interdicţia de a intra în România şi prin faptul că a fost respins de Mircea Cărtărescu pentru o bursă de studii în Germania. Este unul din fondatorii revistei culturale Tiuk! (k-avem kef), una din primele reviste literare on-line din România.
Sursa: Wikipedia
Semnificaţia titlului
157 de trepte reprezintă treptele de coborâre/ urcare de la intrarea principală în mină până la galeriile romane, unde se juca fetiţa când era mică, iar varianta Salvaţi-mă la Roşia Montană prezintă acea copilă care ajunsă la maturitate, pierzându-se în alcool cu pastile, prevede viitorul sumbru al Roşiei Montane…
Un scurt rezumat…
Spaţiul şi timpul acţiunii sunt specificate de autor în Roşia Montană, iar timpul undeva cu câţiva ani înainte de a veni canadienii în Roşia Montană să cumpere de la case până la morminte sau plăceri trupeşti de la localnice sau de undeva nu departe de Roşia Montană, de la localnicele din Abrud…
Personajul principal este o fetiţă, iar naraţiunea la persoana I… pentru că autorul ne introduce într-0 lume a acelui copil inocent ( fetiţa) care neştiind ce se petrece la început, ne povesteşte despre cum era bătută, alături de mama ei, de bunicii ei. Bineînţeles ea fiind nevinovată. Motivul pentru care o băteau pe mamă era că fetiţa a rezultat dintr-o relaţie cu un musulman care a murit, iar mama fetei a revenit acasă la Roşia Montană.
Când fata era mică, majoritatea copiilor o evitau pentru că era considerată o ciudată, însă şi-a găsit refugiul prin galeriile romane unde se juca cu diferite pirite şi obiecte care erau găsite prin galerii sau vorbea cu diferite personaje care mai de care mai excentrice, iar bunicii ei şi-o puneau cu cine puteau, adica preacurveau… mama fetei preacurvea cu Cavalerul, iar bunica cu piticii.
Un alt personaj excentric şi controversat e Omul de Gumă căruia mai putem să îi spunem duşmanul beţivilor, când unul îşi turna pălincă peste votcă sau mai bine zis beau până nu mai ştiau de ei… Cel mai controversat personaj era morojneţa din casa părăsită de la marginea satului, care ieşea noaptea să sugă laptele de la vacile sătenilor, iar dacă reuşea acea vacă nu mai dădea lapte… pentru ca vacile să fie protejate se lasa lână în grajduri pentru că se spune că morojneţele torc toată noaptea…
După ce fetiţa a crescut şi a început să meargă la scoală a fost printre cele mai bune la învăţat, a văzut lucrurile din altă perspectivă, a aflat ce înseamnă curvă, ceea ce şi-a dat seama că nu e, chiar dacă bunicii o făceau aşa la nesfârşit şi a reuşit să îşi facă prietene: Angela şi Maria. Cu prima prietenă vorbeşte despre educaţia sexuală, iar aceasta îi explică cum e la început: prima experienţă a avut-o cu fratele ei, care şi-a dorit să “exerseze” cu ea pentru a fi apt pentru cele de vârsta lui, iar personajul nostru principal se arde tot cu fratele prietenei ei, din curiozitate… Iar mai târziu fata rămâne însărcinată cu un bărbat, Angela o duce la ceva babă să îi descânte şi să îi facă chiuretaj, după ce o adoarme şi îi face chiuretaj, baba face ceva descântec şi dimineaţa când se trezeşte personajul nostru află că a avut loc un accident grav de maşină, victima accidentului fiind bărbatul care a lasat-o însărcinată.
Cartea parcă ne introduce într-un univers din viaţa de zi cu zi, unde demască oamenii pentru slăbiciunile lor: banii, plăcerile trupeşti şi faima: adică fata care pune mâna pe un canadian reuşeşte în final să plece în străinatate, departe de Roşia Montană…
Sper că acest scurt rezumat v-a atras atenţia, cine vrea să citească cartea va mai afla şi alte lucruri sau vor mai afla cum îşi vând sătenii morţii cu tot cu morminte la canadieni… Cine vrea cartea pot să i-o împrumut.
Alături de lansarea cărţii lui Alexandru Vakulovski, o altă carte lansată la Roşia Montană în acest an a fost cartea lui Vasile Ernu – Ultimii eretici ai imperiului!
Aici am prezentat o recenzie…
Nu uitaţi de campania: Salvaţi Roşia Montană! Click aici pentru petiţie!
Din discuţia cu un cocalar în mijlocul intersecţiei după ce a rămas fără benzină cu BMW-u…
Eu: Care e cauza pentru care s-a oprit BMW-u?
Cocalarul: Păi ştii acuma vin de Germania şi cum s-a scumpit benzina la noi prefer să aştept până mai scade preţul la carburant…
Eu: Noroc că am eu ceva benzină la mine, hai că îţi dau! Fie de la mine…
Cocalarul: Eşti beton, hai că fac un suc…
După 20 de minute, după ce am rezolvat problema în intersecţie, într-un bar uitat de lume…
Eu: Şi cu ce te ocupi?
Cocalarul: Frec ce prind…
Eu: Voi aştea cu Armani, Versace şi Dolce mai aveţi credinţă?
Cocalarul: Ce e aia? Am un zeu: net-ul, iar fiul net-ului e: Google! Cinstim hi5, netlog, zang, tot ce există!
Eu: Şi care e cartea ta preferată?
Cocalarul: Confesiunile unui fustangiu – Piticul porno.
Eu: Film preferat?
Cocalarul: Nu am un film preferat, dar mă uit la serialele Elevei porno şi apoi exersez cu ce reuşesc să agăţ… Ştii cum e acuma, e criză!
Eu: Vreun compozitor preferat?
Cocalarul: Romeo Fantastik…
Eu: Cine a compus Hora Unirii?
Cocalarul: Guţă!
Eu: Cine e preşedintele României?
Cocalarul: …
Eu: Nu ştii?
Cocalarul: Cred că Dan Diaconescu!
Acest dialog trataţi-l ca atare!
Nu uitaţi de campania: Salvaţi Roşia Montană! Click aici pentru petiţie!
Mai recomand La suc cu o pitipoanca!
Epoca de aur a fost pentru unii, mai puțin pentru noi, cei din actuala generație. Această epocă a fost una plină de împliniri după cum susținea regimul, abia acuma cei care au trăit în epoca de aur îl plâng pe dictator…
În continuare…
“Multă lume spune că produse cum ar fi carnea sau ouăle lipseau cu desăvârşire. Lucram la mecanica pe vremea aia, iar pe atunci avicola era în apropiere. Când aveam nevoie de zece pui, vorbeam cu o doamnă, era ea unguroaică: “Măi Erji, am nevoie de vreo zece pui!”, doamna nu prea era de acord cu dorinţele mele, ba mai şi strâmba din nas. Şi încercam pe altă cale “Dar ce zici dacă îţi întorc şi eu generozitatea cu vreo cinci litri de pălincă din aia bună de la noi din Bihor, că nu ţi-o prinde rău!” Afacerea se încheia când se făceau schimburile de tură: trei la număr erau atunci, după ce tăiam puii îi grupam câte cinci şi îi legam la picioare cu o sârmă de cupru făcând şi un mâner ca să îi pot duce în mână.”
“Găinile le numeam avioane, puii elicoptere şi ouăle rulmenţi…”
“Când era mai lejer la lucru şi vream să mănânc ceva bun vorbeam cu un băiat de la avicola să taie un pui, numai îi ziceam suceşte cheia în contact, că în cinsprezece minute îs la tine. De multe ori când mergeam acasă mai opream pe la un bar şi ziceam la domna de acolo vreau o bere, dacă beam mai multe cu atât mai bine, pentru că în plasă aveam unu sau două picioare de ouă, sau cum le ziceam noi rulmenţi! Un picior era egal cu un cofrag de ouă! La o halbă dădeam câteva ouă, depinde cât erau de mari. La alimentară era unu, Popovici îi zicea, mă mai înţelegeam cu el să mai scap de rulmenţi! Dar era un maestru mai rău, Roşcovan, era mai al dracului şi la bar era să mă prindă odată, pentru că ştia că eu fac schimburi, noroc că am ascuns ouăle după scaun unde era şi perdeaua de la geam.”
Din relatările unui ex-tovarăş, în prezent un cetăţean ca oricare altul
